10.05.2009, 13:21
Cincinat Pavelescu
(1872-1934)
În clipa-n care vocea ta slăbită
Se mai lupta să zică: nu, eu mut,
Zdrobindu-ţi carnea albă, te-am avut,
Statuie după soclu năruită!
Dar o-ntristare-n inima-mi mâhnită
Înalţă un regret necunoscut:
Mă doare tot ce-a fost şi s-a trecut
Şi plâng pe năzuinţa mea-mplinită!
Pe clipa rătăcirii noastre ceaţa
Va coborî uitare, şi, străini,
Ne vom târî spre alte patimi viaţa.
Vei trece-n seri de toamnă lângă altul,
Cu suflet tulburat, cu ochi senini...
Eternă-i doar iubirea, nu amantul!
(1872-1934)
În clipa-n care vocea ta slăbită
Se mai lupta să zică: nu, eu mut,
Zdrobindu-ţi carnea albă, te-am avut,
Statuie după soclu năruită!
Dar o-ntristare-n inima-mi mâhnită
Înalţă un regret necunoscut:
Mă doare tot ce-a fost şi s-a trecut
Şi plâng pe năzuinţa mea-mplinită!
Pe clipa rătăcirii noastre ceaţa
Va coborî uitare, şi, străini,
Ne vom târî spre alte patimi viaţa.
Vei trece-n seri de toamnă lângă altul,
Cu suflet tulburat, cu ochi senini...
Eternă-i doar iubirea, nu amantul!